La aproximativ 3 saptamani dupa ultima sedinta de chimioterapie, am facut operatia. 
Dupa indelungi consultari si o analiza atenta a optiunilor, am ales sa fac operatia in Viena la Privatklinik Doebling la prof.dr. Christian Singer. 
Inainte de operatie dl. dr mi-a recomandat sa imi cumpar 2 sutiene de compresie post operatorii Anita si o curea pe care sa o port pe deasupra. 

Serviciile clinicii din Viena sunt impecabile, de cand am ajuns pana la externare, totul a fost impecabil. 
Am fost preluata de oamenii de la receptie, dusa in salon unde mi s-au dat tot felul de pliante si hartii de semnat printre care si alegerea meniului pentru zilele urmatoare. 
Sunt si asistente si medici care vorbesc romana dar, de cele mai multe ori, comunicarea s-a facut in limba engleza. 
Mi s-au facut analize, mi s-au dat ciorapi de compresie si halat si am fost dusa in salon unde urma sa mi se faca anestezia. 
Am avut emotii foarte mari si desi toata lumea vorbea frumos cu mine, m-a apucat un tremurat incontrolabil, nu stiu daca era de frica sau de frig dar pur si simplu tremuram. 
Imi amintesc ca erau foarte multi medici si asistenti in jurul meu, m-au pus pe o masa si au pus ceva in perfuzie si s-a taiat filmul. 



M-am trezit pe un pat intr-o sala cu multe aparate si echipamente medicale, aveam o acadea in gura si sotul meu era langa mine. 
Eu ma credeam in mijlocul acelei sali dar din fotografiile facute de sotul meu se pare ca eram la reanimare intr-un pat la perete. 
Cand m-am trezit eram foarte somnoroasa si abia imi puteam tine ochii deschisi, ii simteam uscati si mi-au pus picaturi pentru a ma simti mai bine. 
Am fost dusa in salon si noaptea aia este foarte neclara pentru mine. 
Aveam 3 drene atasate pe care eu le numeam bombe pentru ca aveau forma unei grenade. Aceste drene erau masurate si golite periodic de asistenti. 
Mi se puneau tot felul de perfuzii si tot timpul venea cineva sa ma intrebe cum ma simt. 
Medicul chirurg a venit sa ma vada chiar in noaptea aceea si apoi m-a vizitat in fiecare zi pana m-am externat. 
Zilele in spital au fost plictisitoare, eram intr- stare de deruta, in prima noapte aveam impresia ca burta este super umflata si ca eu nu eram asa si alertasem tot spitalul sa ma duca sa imi faca ecografie, veneau medicii si asistentele sa ma linisteasca si intr-un final cred ca m-au adormit pentru ca imi amintesc ca a venit un medic cu o pastila apoi imediat s-a taiat filmul. 
O alta grija a mea erau drenele, imi era teama sa nu dorm pe ele si sa fac cine stie ce complicatie, aveam impresia ca vor curge la infinit si ca nu voi scapa niciodata de ele. 
Ce-i drept am plecat cu ele la hotel, pentru ca deja dupa 4 zile am fost externata, oricum nu faceam altceva decat sa lenevesc in pat si sa mananc meniul pe care il bifasem la inceput la sosire.
 Aveam tv la pat pe care il puteam trage si iesire la gradina insa nu prea aveam stare, voiam sa treaca timpul mai repede si sa plec acasa. 





Timp de o saptamana, dupa operatie, imi notam in fiecare zi cantitatea de lichid din drene si le trimiteam pe mail medicului chirurg pana cand ne-a zis ca putem veni sa le scoata. 
Pentru ca mi-a scos si ganglionii din partea dreapta am pierdut mobilitatea la mana respectiva pentru ca medicul nu imi dadea voie sa ridic mana foarte sus, insa am recuperat-o mai tarziu dupa operatie. 
Per total, pentru operatie, am stat aproximativ doua saptamani in Viena