A fost alegerea mea sa fac PET-CT, mai ales ca facusem deja RMN acum cateva luni, insa am vrut sa fiu sigura ca totul este bine si nu sunt metastaze.
Poate ca toata aceasta tensiune acumulata a fost tinuta sub control in subconstient pana ieri, cand m-am dus sa fac scanarea.
Am ales sa fac PET-CT-ul la Viena la Diagnosezentrum Urania.
Mi s-a spus ca trebuie sa se faca in primele 7 zile de la menstruatie, ultima masa sa fie la ora 22.00 si sa beau multa apa, asa ca m-am conformat.
M-am trezit cu o senzatie ciudata de ameteala, cel mai probabil din cauza importantei testului si groazei de a primi o veste proasta. Orice faceam nu imi puteam alunga gandurile negre, pe drum parca imi mai revenisem cu ameteala insa cand am ajuns acolo m-a luat din nou.
Am fost invitata intr-o rezerva, am fost cantarita, masurata, am completat formularele, mi s-a masurat zaharul din sange, care era foarte scazut si mi s-a pus branula pentru substanta de contrast.
Am mai stat 10 minute si mi s-a administrat substanta de contrast, mi s-a spus sa stau nemiscata 30 de minute, am stat, aveam o stare de stres maxim.
Dupa 30 de minute mi s-a adus apa pe care trebuia sa o termin in alte 30 de minute. Cand au trecut cele 30 de minute am fost invitata in sala unde era aparatul, am fost asezata pe spate cu mainile ridicate si incrucisate deasupra capului. Am stat asa 25 de minute nemiscata apoi, dupa o pauza de 15 minute, am fost chemata pentru a fi asezata pe burta pentru scanarea sanilor.
In timp ce statusem pe spate aveam o vaga senzatie de greata, m-am gandit ca nu e cazul sa vomit chiar acum...:))
Cand am stat pe burta nemiscata am incercat sa imi amintesc cum reuseam sa stau 10 minute nemiscata la radioterapie, de obicei repetam intruna Tatal nostru, singura rugaciune pe care o stiu, am inceput si acum sa o spun....o data, de doua ori...ma intrebam oare cate minute mai am...apoi a revenit senzatia de greata si am vomitat in minunatul aparat de PET-CT... noroc ca nu mancasem nimic...
Asadar senzatia de groaza am resimtit-o in tot corpul, nu de operatiunea in sine ci de rezultatul pe care ar fi putut sa mi-l aduca.
Nu va mai tin in suspans, rezultatul a fost bun...keine metastazis...asa si-a inceput discursul medicul radiolog, mai trebuie sa urmaresc evolutia insa peste 6 luni.
Desi rezultatul de la PET-CT il aveam in minte de cateva luni, aceste doua zile au fost ingrozitoare, din fericire am primit rezultatul dupa o zi altfel nu stiu cum as fi rezistat.
M-am dus astazi sa iau rezultatul ca un student care se duce la un examen pe care stie sigur ca il va pica.
Am trecut prin 16 sedinte de chimioterapie, operatie de dubla mastectomie si radioterapie insa numai gandul ca acest cosmar nu s-a incheiat m-a innebunit.
Imi faceam deja tot felul de scenarii, mi se parea ca receptionera a citit rezultatul si se uita la mine cu mila, m-a invitat intr-o camera sa il astept pe medic sa imi comunice rezultatul si deja simteam cum ma ia cu lesin.
Ceea ce vreau sa spun, este ca suntem atat de mici in fata unor evenimente, incat reusesc uneori sa ne copleseasca inainte de a se intampla. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva!
